Da, asta gandeste Cristian Vlad, la 2 ani si 2 luni, cind dupa un drum de cosmar de vreo 9 ore ajunge undeva, la etajul 6, si vede asta:
Ei bine, mintea mea a clocit o expresie neauzita de la mami sau de la tati: “am ajuuuns la maaarea cea mareee”.
Buun, asa cum s-a dedus pana aici, postul anterior prin care anuntam ca acceleratul va pleca singur e deja revolut. Pe 12 era trenul, pe 10 d-na doctor care m-a facut bine acum 2 luni a zis ca plecam pe riscul nostru si ca nu e bine, dar PE 11!!!!!!!, doamna de la oRL a zis sa fim optimisti ca marea face bine. Am plecat rupt de tuse si pe antibiotic si am venit plin de viata…
De altfel, cum am ajuns la nivelul zero m-am bucurat de revederea marii
La inceput am fost mai agresiv si cautam sa fur masinutele altor baieti
Dar am redescoperit repede placerile zonei marine si am testat apa, sa vad daca e la fel de sarata
Cind am vazut ca e la fel de uda si sarata, am inceput sa car
Si astfel zilnic m-am ocupat de acvariul meu cu un peste si-o ratusca. Probabil ca la castele ma voi pricepe la anul.
Si tot asa am dus-o o saptamana…
De unii ii invidiau pe mami si tati ca ai lor, mai mari, fugeau de apa…
Am mai meditat si langa fantana de la hotel,
mi-am facut si o rutina, precum se vede in incadrarea urmatoare, sa stau dimineata la masa, sa trec pe la leagane si apoi sa alerg in mare,
dar asta nu inseamna ca a fost totul roz. Ba din contra, imaginile arata ce a iesit pentru mine, la varsta la care totul incepe cu VREAU/NUUU VREAU. Ore intregi, cei doi m-au suportat asa:
Dar ce mai conteaza, cind nu a fost nici o zi fara un zambet plin de satisfactie, oferit drept rasplata:
Gata ca postul devine epopee, celelalte aspecte din minivacanta, separat! (nu pierdeti “Goana dupa fete” si “Night life”!)
